15 cazuri confirmate cu noul coronavirus în județul Vaslui [ VEZI COMUNICATUL OFICIAL AICI]
COMUNICAT DE PRESĂ
Situația statistică actualizată pentru județul Vaslui, 07.04.2020, conform informațiilor oferite de Direcția de Sănătate Publică Vaslui:
- Numărul de persoane aflate în izolare la domiciliu: 2384;
- Numărul persoanelor ieșite din izolare la domiciliu în ultimele 24 de ore: 371;
- Numărul de persoane izolate la domiciliu în ultimele 24 de ore: 143;
- Numărul de persoane în carantină: 546;
- Persoane carantinate în ultimele 24 de ore: 0;
- Persoane ieșite din carantină în ultimele 24 de ore: 7;
- Cazuri confirmate cu noul coronavirus: 15.
Structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne din județul Vaslui au desfășurat activități pentru asigurarea respectării normelor legale impuse în contextul stării de urgență, astfel:
Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui, pentru prevenirea și combaterea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus și pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență, în ultimele 24 de ore a executat 23 de misiuni, a folosit 71 de efective, s-au constatat 2 contravenții pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 3/ 24.03. 2020 și au fost aplicate sancțiuni în valoare de 4.000 lei.
Polițiștii vasluieni continuă să acționeze integrat împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru impunerea normelor legale specifice stării de urgență, prin verificarea persoanelor și societăților comerciale dar și fluidizarea traficului rutier, precum și prin escortarea autovehiculelor care tranzitează județul Vaslui cu persoane care părăsesc țara sau urmează să intre în carantină.
De asemenea, patrule mixte de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari din cadrul Ministerului Apărării Naționale au intensificat activitățile pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică, care a avut ca scop verificarea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanțele Militare.
În ultimele 24 de ore, 304 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui şi efective ale poliţiei locale au desfășurat misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
S-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a peste 2.080 de persoane, 729 locaţii de izolare/carantinare, precum și 191 de societăți comerciale / PFA. Față de persoanele care nu au respectat măsurile privind restricționarea circulației au fost applicate 167 de sancțiuni contravenționale în valoare de 479.000 lei. Nu sunt înregistrate dosare penale pentru zădărnicire sau fals în declarații.
Reamintim faptul că toate autoritățile statului (instituția prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, pompieri, instituțiile sanitare) sunt în continuă alertă pentru a preveni răspândirea COVID-19.
Vă rugăm să nu uitați de 0800800358 – linia verde, la care cetăţenii pot primi informaţii despre situaţiile legate de COVID – 19. Programul de funcţionare al liniei verde este zilnic, între orele 08:00 şi 23:00, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.
Românii sunt rugaţi să apeleze numărul unic de urgenţă 112 doar pentru situaţii de urgenţă, iar pentru solicitarea de informaţii legate de COVID -19 să apeleze linia TELVERDE.
De asemenea, puteți apela și numărul de telefon – serviciu de permanență al Direcției de Sănătate Publică Vaslui 0725 218 672 – număr la care cetățenii din județul Vaslui pot primi informații legate de COVID – 19.
În continuare insistăm să respectați măsurile transmise de autorități și să vă informați doar din surse oficiale!
Cancelaria Prefectului Vaslui,
07.04.2020