...
Stiri, Vanzari, Afaceri Locale, Anunturi si multe altele

Bârlădeanca Ramona Strugariu(europarlamentar), aspecte legate de Alianța 2020 USR-PLUS

35

Cateva ganduri clarificatoare:

  1. Ii urez succes si ii tin pumnii strans oricarui om care are curajul si isi asuma responsabil sa o bata pe Firea. Nu ma intereseaza cum il cheama. Bravo lui daca aduce forte politice impreuna. Cum o face, asta e o discutie pe care fiecare o deconteaza la momentul potrivit – unii mai devreme, altii mai tarziu. Si da, este o chestiune de caracter, la care eu nu fac rabat. Altii, sa fie sanatosi daca da.
  2. Nicusor probabil va castiga primaria si imediat dupa aceea va deveni membru PNL, pentru ca PNL nu face cadouri gratuite ci isi asigura primaria capitalei in mod inteligent si in stilul propriu. Sau, daca Nicusor e ambitios pana la capat si strateg, isi va propune sa isi ia partidul inapoi, ca doar el l-a fondat. Dar astea sunt detalii neimportante pentru oameni, pentru ei conteaza un candidat unic care sa bata PSD si au dreptate sa conteze asta.
  3. Eu sunt unul dintre oamenii care cred cu cea mai mare tarie ca Alianta USR PLUS este cea mai curata si viabila alternativa politica pentru Romania. Si am fost unul dintre oamenii care au tras cel mai mult, in toate momentele grele, sa ramanem uniti, nu pentru locul meu – pe care nu l-am vrut cu dintii si nici nu il tin cu dintii – ci pentru oameni. Indiferent cate mizerii si rautati mi s-au servit la pachet cu unitatea, in tot acest timp. Dar nu m-a facut Nicusor Dan europarlamentar. Nicusor Dan nu era nici atunci si nu este nici astazi membru USR. Daca imi amintesc bine, lucrurile aratau asa: USR avea, cu rezultatul de la parlamentare din 2016 (9%) si cu sondajele dinainte de europarlamentare, o proiectie de maximum 4 oameni pe care sa ii poata baga in PE, in cel mai optimist scenariu. PLUS avea perspectiva a maximum trei. USR isi dorea foarte mult un cap de lista cu notorietate mare si nu si-a dorit pe oricine, ci pe Dacian Ciolos. Inteligent si strategic, ca suntem politicieni. PLUS il avea pe Ciolos si mai avea o chestie foarte importanta pe care pare sa o uite multa lume: avea un europarlamentar, pe numele lui Cristian Preda, acelasi om foarte atacat si acuzat de traseism ulterior chiar de unii oameni din USR, dar care a facut posibil ca Alianta sa aiba reprezentanti in sectii, timp de antene egal cu celelalte partide si sa beneficieze de toate celelalte „privilegii” de care partidele cu europarlamentari au beneficiat la aceste alegeri. Nu pentru ca Nicusor a semnat nu stiu ce am avut aceste drepturi. Ci pentru ca a existat europarlamentarul Cristian Preda, membru PLUS.
  4. La toate randurile de alegeri, PLUS a facut campanie cot la cot cu USR. Uneori a facut asta chiar cu mai mare buna credinta, pentru ca au existat filiale USR care eu consider ca efectiv si-au sabotat propriul candidat la prezidentiale. Iar unii oameni i-au facut anticampanie de-a dreptul.
  5. Cat despre efortul comun la precampanie si semnaturile care ne-au permis sa candidam, exista statistici. Ele nu mor. Cand filiala Iasi a USR avea 400 de semnaturi adunate pentru europarlamentare, filiala Iasi a PLUS avea 4000. Ceea ce nu i-a impiedicat pe unii oameni precum Cosette Chichirau sa afirme ca „au castigat alegerile la Iasi”. Pe urma, in aceeasi logica in care cum comunici rezultatul e mult mai important decat cum ai ajuns la rezultatul in sine, au avut loc niste mici discutii cu PNL, care apoi a facut un mic deal cu Chirica, si uite asa Iasiul va avea, practic, primar PSD. Dar iarasi, astea sunt detalii pe care nu le vad oamenii, sau le uita. Le stim noi, si ne straduim sa tacem uneori, fiindca e important pentru oameni iar ei conteaza cel mai mult.

Da, ei conteaza cel mai mult. Nu cred ca naravurile se schimba. Cred tot in oameni si in omenie, dincolo de politica. Nu m-a facut om un mandat de europarlamentar. Din respect pentru ei merita spus adevarul, pentru ca nici tendintele duplicitare, nici caracterele nu se schimba peste noapte. Si asa cum spuneam inainte, fiindca atat am spus, nimic mai mult, e important sa le luam in calcul pe termen lung. Si tendintele de manipulare, si caracterele.

Oamenii merita cei mai buni candidati peste tot in tara. Felul in care ajungem acolo inseamna discutii la aceeasi masa, cu toata lumea care se cheama opozitie si afirma ca isi doreste unitate. Transparent si asumat. Multa lume lauda PNLul ca a fost abil si intelept. Putina lume se intreaba de ce in intelepciunea sa, PNLul nu s-a asezat la aceasta masa de la bun inceput, nu doar pentru Bucuresti, ci pentru toata tara. Transparent si asumat. Noi am fost primii care am lansat aceasta invitatie la dialog. Dar ca sa dialoghezi, trebuie sa ai si cu cine. – Europarlamentarul Ramona Strugariu

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More