...
Stiri, Vanzari, Afaceri Locale, Anunturi si multe altele

Doi tineri din Grivita arestati dupa ce au cheltuit banii de pe card ai altei persoane.

508

Doi bărbaţi în vârstă de 24 de ani,  respectiv 19 ani, din comuna Griviţa, judeţul Vaslui,au fost reţinuţi de poliţişti fiind acuzaţi că au efectuat peste 100 de operaţiuni financiare frauduloase.

Ancheta poliţiştilor Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Bârlad a fost declanşată în urma unei plângeri formulate de un bărbat de 29 de ani din localitatea Griviţa. Acesta a sesizat anchetatorii că în mod inexplicabil i-a dispărut o sumă importantă de bani de pe cardul unde deţinea subvenţiile primite de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură. 

Bărbatul a declarat că nu a pierdut cardul şi nici nu ar fi dat datele acestia cuiva. La o primă evaluare, prejudiciul este estimat la peste 16.000 de lei.

În urma cercetărilor, poliţiştii au descoperit că banii au fost sustraşi de doi tineri din sat care, au intrat în posesia datelor de pe cardul persoanei vătămate, în condiţii încă neclare.

”În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că, în perioada februarie – martie a.c., cei doi bărbaţi s-au folosit de datele de identificare ale unui card bancar emis persoanei vătămate şi au efectuat peste 100 de operaţiuni financiare frauduloase, pe internet. Astfel, persoanele bănuite de comiterea faptelor cercetate au efectuat plăţi online către diverşi comercianţi, operatori pariuri sportive şi operatori jocuri. În urma probatoriului administrat, în cursul zilei de 13 mai a.c., poliţiştii i-au reţinut pe cei doi bărbaţi pentru o perioadă de 24 ore, iar ulterior, faţă de aceştia, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea probării întregii activităţi infracţionale a celor doi inculpaţi.

Sursa: https://www.google.com/amp/s/adevarul.ro/locale/vaslui/cum-ramas-fermier-subventiile-apia-card-hotii-i-au-cheltuit-banii-pariuri-cumparaturi-online-i-au-sustras-datele-bancare-1_5ebd581f5163ec4271c6a117/index.amphtml
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More