...
Stiri, Vanzari, Afaceri Locale, Anunturi si multe altele

Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, scoase pe străzi pentru a combate Covid-19. Oamenii, chemați să iasă la geamuri

1.927

ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a decis ca, în contextul epidemiei de coronavirus, să organizeze o procesiune inedită, scrie Monitorul de Botoșani.

Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor religioase ale botoşănenilor, ÎPS Teofan va organiza o procesiune cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Catedrala Mitropolitană din Iași, în judeţul Botosani.

Procesiunea va trece prin municipiul Botoșani și prin alte localităţi din județul Botoşani.

Botoşănenii sunt așteptați să iasă la porți, la geamuri sau în balcoane pentru a întâmpina convoiul de mașini aflat în procesiune.

Programul procesiunii

Potrivit reprezentanţilor Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva va intra în Botoșani duminică dimineață, la ora 9.30, prin Santa Mare și va trece prin localitățile Ilișeni, Dămideni, Românești, Bobulești, Bădiuți și Ștefănești.

La ora 10.00, procesiunea va pleca din Ștefănești spre Guranda, Trușești, Drislea, Vânători, Silișcani, Victoria, Stăuceni și va ajunge în municipiul Botoşani.

În intervalul 11.00- 15.00, Cuvioasa Parascheva va trece pe lângă mai multe biserici din municipiul Botoșani.

Procesiunea va continua în judeţul Botoşani până la ora 17.00, trecând prin municipiul Botoşani, pe lângă Mănăstirea Sfânta Cruce de la Lebăda, prin localitatea Zăiceşti, pe lângă mănăstirile Zosin şi Coşula şi prin localităţile Copălău, Nicolae Bălcescu, Flămânzi, Prăjeni, Miletin.

Sursa info: ȘtirilePROTV

Sursa foto: Mediafax

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More