Barlad Online
Stiri, Vanzari, Afaceri Locale, Anunturi si multe altele

PAZA BUNĂ TRECE PRIMEJDIA REA

PAZA BUNĂ TRECE PRIMEJDIA REA !
În data de 03.06.2020, jandarmii vasluieni, împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui – Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și Biroului Județean de Poliție Transporturi Vaslui, au desfășurat în stația C.F.R. Vaslui, o activitate cu caracter preventiv care a avut drept scop prevenirea săvârșirii infracțiunilor contra patrimoniului.


Prin transmiterea de recomandări cu caracter preventiv și distribuirea de materiale preventiv-educative, se dorește atragerea atenției asupra măsurilor de siguranță pe care cetățenii trebuie să le ia în considerare pentru a se proteja și pentru a descuraja potențialii infractori.
Activitatea a vizat creșterea gradului de siguranță prin informarea populației cu privire la măsurile ce trebuiesc adoptate pentru prevenirea infracțiunilor de tâlhărie și furt din buzunare/bagaje, precum și prin sensibilizarea cetățenilor cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecție și prezentarea consecințelor ce decurg din comiterea unor astfel de infracțiuni.

Recomandări pentru prevenirea tâlhăriilor:

Fiți discreți cu privire la sumele de bani sau bunurile de valoare pe care le dețineți !
Asigurați-vă că nu sunteți urmărit de persoane necunoscute atunci când aveți asupra dumneavoastră sume mari de bani sau alte valori !
Evitați să consumați băuturi alcoolice împreună cu persoane necunoscute !
Dacă, din diferite motive, le permiteți necunoscuților să intre în locuință, nu-i lăsați nesupravegheați !
Când observați că sunteți urmăriți de o persoană sau de mai multe, deplasați-vă prin zone intens circulate, chiar dacă acest lucru presupune schimbarea traseului. Solicitați ajutorul primului polițist întâlnit în calea dumneavoastră !

Recomandări pentru prevenirea furturilor:

Hoţi de buzunare sunt peste tot, indiferent că este vorba de copii, tineri sau de bătrâni. În zonele aglomerate din pieţe, bazaruri, gări, autogări, magazine, trebuie acordată o atenţie sporită banilor sau altor obiecte personale. Aceștia lucrează în echipă, fiecare dintre ei având un rol foarte bine definit. În momentul în care trec la acţiune, hoţii îşi maschează mâna cu care operează, foosind o sacoşă, un fular sau o haină.
Recomandăm ca portmoneul să nu fie purtat în buzunarul de la spate al pantalonilor, ci în buzunarul interior al hainei, asigurat cu nasturi sau fermoar. Portmoneul nu trebuie purtat în buzunarele exterioare ale hainelor, în sacoşă sau la vedere, ci în poşete, borsete sau în buzunarele interioare ale vestimentaţiei.
În cazul în care se transportă o sumă de bani mai mare, trebuie evitate locurile aglomerate.
Noaptea apelați la serviciile unui taxi sau la un prieten sau o cunoştinţă pentru a vă însoţi până la destinația dorită !

Vrei sa fii la curent cu stirile din Barlad? Aboneaza-te acum cu un singur click!

Comentarii
Se incarca...

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Nu vreau sa impart cu nimeni, inchide! .X.