Barlad Online
Stiri, Vanzari, Afaceri Locale, Anunturi si multe altele

Aparat de testare COVID-19 la Bârlad donat de Constantin Duluțe

MUNICIPIUL BÂRLAD

Informare publică 20.03.2020-aparat testare COVID-19
Ajutor impresionant pentru toți locuitorii Bârladului!

Urmare a apelului de solidaritate făcut către persoanele fizice și oamenii de afaceri din localitate, primarul municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș a fost contactat de omul de afaceri Constantin Duluțe, care s-a oferit să ajute Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” cu un aparat care analizează probele prelevate suspecților de infectare cu noul coronavirus.

Aparatul (Real Time-PCR), în valoare totală de 75.898 de dolari, din care a fost achitat deja avansul de 52.000 de dolari, este similar cu cel aflat în dotarea Spitalului de Boli Infecțioase din Iași și va veni însoțit de kit-uri aferente pentru determinarea COVID-19. Aparatul va ajunge la Bârlad în zilele următoare, cât mai urgent posibil, timp în care personalul medical al spitalului din Bârlad va pregăti spațiul și dota personalul care îl va folosi.

„Important este că apelul nostru a avut ecou și că astfel oamenii, fie ei simpli sau de afaceri, au conștientizat momentele grele prin care trecem cu toții. Într-adevăr, am fost contactat de domnul Constantin Duluțe, care s-a oferit să facă această donație vitală pentru situația în care ne aflăm, motiv pentru care nu pot decât să îi mulțumesc public, în numele tuturor locuitorilor municipiului Bârlad! Mai ales că, în situații critice, domnia sa a demonstrat mereu că este alături de bârlădeni, ceea ce arată că este un om de excepție”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Biroul de Presă și Relații Publice al Primăriei Municipiului Bârlad

Vrei sa fii la curent cu stirile din Barlad? Aboneaza-te acum cu un singur click!

Comentarii
Se incarca...

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Nu vreau sa impart cu nimeni, inchide! .X.