Barlad Online
Stiri, Vanzari, Afaceri Locale, Anunturi si multe altele

Avansează lucrările la Varianta de Ocolire a municipiului Bârlad (Foto/Video)

Pe 29 iulie, a fost aprobat ordinul de începere a lucrărilor pentru Varianta de Ocolire a Municipiului Bârlad.

Lucrările de construire a centurii Bârlad au început efectiv la data de 6 august 2020.

Varianta de Ocolire a Bârladului presupune: construirea a 11,281 km de variant de ocolire la profil de drum național; construirea a 4 poduri, 3 pasaje, 2 intersecții și 2 parcări.

Astăzi, lucrările au avansat, intrând într-o nouă etapă, progresul  înregistrat este de circa 8%.

La lucrările de pod, se lucrează la pasajul de la km 0 + 505 m, la fundațiile indirecte, unde se forează coloane, la CULEEA 2. Până acum au fost forate 6 astfel de coloane. Au mai fost executate, la rampa numărul 2 de la pasajul km 0 + 405 m, lucrări de consolidare a terenului de fundare cu piloți prin vibropresare.

Instalația care face acest procedeu a finalizat, totodată, și lucrările la CULEEA 1, la pod Râu Bârlad, km 1 + 650 m și a fost relocată la CULEEA 2, de la același pod. La lucrările de drum s-au executat lucrări de decapare pământ vegetal, pe 85% din suprafața amprizei, adică pe sectoarele km 0 + 500 m – km 5 + 200, km 7 + 600 m – km 10 + 400 m.

Au fost finalizate lucrările de îmbunătățire teren de fundare cu liant hidraulic Durosol pe sectoarele km 0 + 600 m – km 5 + 200 m, km 7 + 800 m – km 9 + 200 m.

Actualmente, lucrarea este finalizată în proporție de peste 7%. Pentru perioada de iarnă se execută lucrări de umplutură în strat de 35 cm, între sectorul km 1 + 700 m – km 5 + 200 m și urmează continuarea lucrărilor de umplutură pe zonele unde a fost realizată îmbunătățire teren fundare cu liant.

Totodată, au demarat lucrări de relocare utilități de telecomunicații iar organizarea de șantier este completă și funcțională pentru stadiul actual al lucrării”, a mentionat George Stoian, supervizorul lucrărilor de infrastructură din partea primariei.

Valoarea totală a proiectului de ocolire a orașului Bârlad este de peste 186 milioane de lei(exclusiv TVA) și este finanțat prin Programul Operațional Infrastuctura Mare 2014-2020.

Termenul final pentru darea în exploatare este iunie 2021, termenul realist de finalizare, luând în calcul întârzierile pentru avizare este decembrie 2021.

Sursa: Asociația Pro Infrastructură
Comentarii
Se incarca...

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Nu vreau sa impart cu nimeni, inchide! .X.