Barlad Online
Stiri, Vanzari, Afaceri Locale, Anunturi si multe altele

Lucrările la fostul spital de copii din Bârlad avansează

Lucrările la Secția Pediatrie (fostul spital de copii), din cadrul Spitalului  „Elena Beldiman”  au intrat într-o nouă etapă și anume anveloparea termică exterioară.  Proiectul care vizează  „Creșterea eficienței energetice a clădirii Secției de Pediatrie a Spitalului Municipal de Urgență  „Elena Beldiman”  Bârlad ” (fostul Spital de Copii „Sfântul Nicolae”),  presupune lucrări de anvelopare termică a pereților exteriori, înlocuirea tâmplăriei exterioare, reparații la acoperiș și subsol, înlocuirea rețelelor de distribuție a energiei electrice și termice, montarea de echipamente pentru producerea de energie din surse regenerabile (panouri fotovoltaice).

„ Încă un contract aflat în execuție la nivel local și finanțat din fonduri europene continuă fără întrerupere, dar cu respectarea restricțiilor impuse de situația actuală, pentru protejarea constructorilor. În prezent, lucrările se desfășoară cu respectarea prevederilor contractuale și se lucrează în jumătatea sudică a imobilului, pe toate cele patru nivele la anveloparea termică, refacerea instalațiilor și înlocuirea stoleriei, dar a fost finalizată și refaceresa în totalitate a acoperițului. Alături de domnul consilier Iulian Bîca, supervizăm în continuare operațiunile de aici și, în ciuda unor situații neprevăzute apărute recent, putem aprecia că lucrările sunt în termenul de execuție. Sperăm ca până la finele anului 2022 clădirea să redevină complet funcțională și să își reia activitatea ”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Proiectul derulat la Secția de Pediatrie face parte dintr-un pachet mai mare de proiecte cu finanțare europeană,  acesta înregistrează o valoare de 4,5 milioane lei.

Sursa: Biroul de Presă și Relații Publice al Primăriei Municipiului Bârlad

Comentarii
Se incarca...

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Nu vreau sa impart cu nimeni, inchide! .X.