Barlad Online
Stiri, Vanzari, Afaceri Locale, Anunturi si multe altele

Draga Olteanu Matei, de azi, o stea printre stele

Actrița Draga Olteanu Matei a murit în noaptea de marți spre miercuri. Aceasta era internată de câteva zile la terapia intensivă a Clinicii de Gastroenterologie şi Hepatologie a Spitalului “Sf Spiridon” din Iaşi.

Draga Olteanu Matei, în vârstă de 87 de ani, a ajuns, vineri seara, la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, fiind transferată de la Spitalul Județean Piatra Neamț, din cauza unei hemoragii digestive superioare.

„ Pacienta a fost adusă în urgenţă la Spitalul Sf Spiridon de la Spitalul Piatra Neamţ în UPU. A suferit o hemoragie digestivă superioară, cea mai probabilă cauză fiind tratamentul anticoagulant pe care pacienta îl ia de mai multă vreme pentru o afecţiune cardiovasculară. Este vorba de o pacientă cu afecţiuni cronice cardiovasculare şi endocrine, o pacientă care a fost preluată în urgenţă, unde s-a început terapia”, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Diana Cimpoeşu.

Trupul neînsufleţit va fi adus joi de la Iaşi şi va fi depus la Cinematograful “Mon Amour” din Piatra Neamţ. Actriţa Draga Olteanu Matei va fi înmormântată duminică în Cimitirul “Eternitatea” din Piatra Neamţ, alături de soţul ei.

Comentarii
Se incarca...

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Nu vreau sa impart cu nimeni, inchide! .X.