Test RT-PCR fals, descoperit la controlul de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui bărbat care a prezentat autorităţilor competente la intrarea în ţară un test RT-PCR fals.
În data de 01 noiembrie a.c., în jurul orei 14.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, pasager într-un autoturism, un bărbat cu cetăţenie română şi Republica Moldova.
La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat, alături de documentele personale de identitate, raportul de laborator privind testarea pentru depistarea SARS-Cov-2 cu rezultat negativ, emis de o instituţie medicală din Republica Moldova, având specificată ca dată de recoltare analize 30.10.2021. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că este fals, acesta aparţinând altei persoane, un cetăţean din Republica Moldova.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a găsit un test PCR eliberat de un laborator din Republica Moldova pe care l-a scanat şi a modificat datele existente cu datele lui de identificare.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.